Ocolirea SISTEMULUI - CAPCANĂ (3.954 cuvinte, 3 imagini)

      Toată ziua-bunăziua bodogănim despre învățămînt.

     În principiu corect, că de aia e democrație. În fapt, rezultă o mare hărmălaie, un morman de nisip în care zac ascunse-sufocate cîteva grăunțe de aur, pe care onor´ ministeru´, fie el de zeci de ori mai harnic și mai receptiv, le-ar discerne cu mare greutate.

     Dar educația copiilor noștri, chiar și după cei șapte ani fatidici, nu poate fi aruncată exclusiv în cîrca dascălilor și a SISTEMULUI. O să-mi spuneți: ”ce mare noutate-i asta?”  Bineînțeles că nu e. Și totuși, prea puțin discutăm despre ce am putea face noi pe la marginile (neinstituționalizate) ale SISTEMULUI.

     În schimb SISTEMUL are mare grijă de acest no man´s land. Tot felul de forțe obscure dau năvală, ocupînd ferm diverse nișe. Iată un exemplu: începînd cu 1982 Editura Didactică și Pedagogică a scos o serie de cărți-albume atent ilustrate - Povestiri istorice pentru copii și școlari - șoimi ai patriei și pionieri. Despre ce este vorba: profesorul (universitar !) Dumitru Almaș, ”depășind pe dreapta” programa analitică, traducea în limbaj pășunisto-legionaroid ”istoria patriei”. Toate poncifele naționalismului rudimentar fost-au mixate spre glorificarea ”baciului național”, ”eroul între eroii neamului” ― Nicolae Ceaușescu.

     Ole, ole, Ceaușescu nu mai e ! a trecut ca o pală de zefir și peste ”monumentala operă” a profesorului-profesoraș-Almaș. Într-adevăr, textele, plus mutra gîngavului scorniceștean (inclusiv șoimii-Gigei-cei-scăpați-pe-ei) au dispărut din insistentele reeditări post-decembriste (ultima în 2005). Însă otrava cu poporul daco-roman, bun și omenos cu toată lumea a rămas intactă. ”Angelicul” nostru trecut nu este umbrit de nici o reținere în legătură cu ”pecenegii” care au împușcat la revoluție, asasinîndu-și cu sînge rece compatrioții. Mineriade ? Gospodine aplaudînd frenetic pe margine ? Dar, dragii moșului, așa ceva nu a existat și NU EXISTĂ !

     Schizofrenia național-comunismului ne este injectată ”neabătut”.

    Iar o doamnă poetă se mira foarte tare (în 2011) de aberațiile (rime şchioape, propoziţii agramate, lipsă totală de imaginaţie) unor inebranlabile grafomane de manuale didactice, pre numele lor Cleopatra Mihăilescu şi Teodora Piţilă (preferate de foarte multe învăţătoare): Patria mea se numeşte România. Cîmpuri întinse sunt acoperite cu lanuri de cereale (”grîu” sau ”holde aurii” nu cadrau cu ștaiful tip ”Groapa lui Ouatu”). Petrecerile câmpeneşti sunt o încântare pentru români. Ei se mândresc cu patria lor. Poetul Eminescu era mândru de România. El a cântat în versuri minunate pământul românesc. (sic !).

     100% Dumitru Almaș-Adrian Păunescu-Popescu ”Dumnezeu” + toată gașca protocronistă. 

     Iar soțul doamnei în discuție, scriitor ”nobelizant”, se miră la rîndu-i (peste încă 3 ani) că avem și azi aceeasi forma de lupta antisistem.

      CARE luptă ? A CUI luptă ? Împotiva CĂRUI SISTEM ?

     Articolașe mîngîioase prin reviste elitiste înseamnă LUPTĂ ? Rîzînd în hohote, ne-am amintit, cu glas tare,... un apus avînt patriotic... (același cuplu literar pe același subiect). Se poate numi ”apus” al unor lozinci vicioase multiplicarea lor în zeci de mii de exemplare ? Rîsete ? Poate „rîsete în paradisul”... turnurilor de fildeș ! (Rîsete în paradis, comedie britanică din 1951).

     Poate familia beletristică crede că va împiedica imbecilizarea propriului copil prin propriile eforturi. Nu-i exclus - dar CE facem cu restul pruncilor ? Pregătim noi generații de debusolați, sfîșîiați între auto-trîmbițatele virtuți cosmice ale magnificului popor carpatic și realitate ? Zamolxe și Tanacu ? Burebista versus ”generalul din portbagaj” ? Eminescu ”mîndru” de... diplomele false ale Elenei Ceaușescu ?

     Adică niște adulți în conflict agonic cu propria identitate.

     Căci ”epopeea neamului” nu se dă bătută: avem la dispoziție ad libitum Legendele dacilor, Mandale dacice, Burebista, Poveștile magice ale dacilor, ba chiar și Dacia preistorică (fenomenala escrocherie a incredibilului Densusianu) - ILUSTRATĂ !!! Toate tipărite frumos, pe hîrtie mult mai bună decît în ”iepoca de aur”, plus formatul digital (www.dacia-art.ro & www.micul-dac.ro). DANIEL ROXIN, ”Marele Maestru” al ordinului ”Decebalus per Scorilo”, dispune de tacîmul complet: o editură și vreo două site-uri.

     Lăudabil efort ”patriotic” ! La dreapta lui Scaraoțchi, Dumitru Almaș și fiul alcoolicului Andruța se firitisesc reciproc (peste buza cazanelor cu smoală).

     Geaba cărți biciuitoare (Dan Alexe Dacopatia și alte rătăciri românești), geaba bloguri și feisbucuri atașate - Roxin & Cleopatra-Pițilă domină autoritar scena (vulgului pofticios de basme gratulante).

     Cum își imaginează ai noștri logofeți-poeți o luptă individuală împotriva acestei hidre? Cînd puiuțul lor va auzi la școală una, acasă alta, schizoidia nu-i evidentă ?  (Logofete brânza-n cui ! Lapte acru-n călimări, chiu și vai prin buzunări... ― chiu și vai prin ”buzunările” voinței de a nu mai bea cerneală cu lapte acru).

     Pe de altă parte, după cum știe toată lumea (sau ar trebui să știe - măcar floarea intelectualității), ruptura completă între realitate și declarații reprezintă chiar esența comunismului.

     Lucian Boia Mitologia ştiinţifică a comunismului pag.199

     ...Fostul „om comunist” a fost supus - încă de la naşterea lui, în cele mai multe cazuri - unei extraordinare şi contradictorii presiuni psihice. Mitologia ştiinţifică ― demonstrînd superioritatea istorică a „lumii noi” - i s-a insinuat în spirit, în doze variabile. Pe de altă parte, a fost martor, şi participant, al unui dramatic regres istoric, poate cel mai grav de la sfîrşitul Antichităţii pînă astăzi. S-a tot adîncit o prăpăstie între ceea ce ştia şi ceea ce trăia. Nicicînd în istorie nu a existat un asemenea divorţ între ideologia afirmată şi rezultatele aplicării sale efective. Nu o simplă neconcordanţă, ci o opozitie de 180 de grade. O societate în derivă   îşi proclama bunăstarea şi îşi sărbătorea zilnic triumful.

     A-ţi structura ideile şi comportamentul pe două axe contradictorii, în fiecare moment cu sentimentul de a avea şi de a nu avea dreptate, este un exercițiu care poate deforma pînă şi spiritele cele mai ferme. SISTEMUL dublei gîndiri... a făcut ravagii, pornind de la această dublă realitate: imaginară şi materială.

     ĂSTA E SISTEMUL, iubiți frați - artiști-poeți-literați.

     Ooo ! Dar stați un pic ! Nu disperați, nu vă impacientați ! Ședeți blînzi, că iese la înaintare artileria grea a ”științei pure”.

     Respectiv SOCIOLOGIA.

     Sociologia lui Dimitrie Gusti ? Cea ”crunt oprimată” de țărănoii scorniceșteni-argeșeni și reînviată din propria cenușă după 1989 ? (sondaje de opinie aduse din condei, comentatori televizoristici pluricefali-hidrocefali, etc.).

     Mrhh! (tuse sceptică)

     Așadar, în anul de grație 2015 (luna lui Iulius Caesar), un vast colectiv de experți (Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București) dă la iveală mega-studiul  Alice în țara manualelor. Intenția persiflatoare reiese din chiar titlul lucrării - asta dacă vi se pare că subsemnatul pedalează prea mult pe ironii.

     Iată că cineva (la plural) încearcă ”ceva”.

     Chiu și vai ! (prin călimările mai seci decît sufletul lui Dumitru Almaș)  

     Nu vom intra în amănunte - este suficientă ilustrația de mai jos, împreună cu comentariul din dreapta ei.

     

     Vasăzică subiectul Patrie și Patriotism musai pretinde (?) figuri istorice hiperbolizate (avem și noi SUPER EROI). Cum se-mbucă diverși lideri militaro-politici cu Amintiri din copilărie, Luceafărul sau Nada florilor poate ne explică trupa Dumitru Almaș-Ceaușescu-Cleopatra-Pițilă-etc. Asta deoarece ”educatorul civic” D. Radu oricum nu poate depăși stadiul de papagal (decerebrat fiindcă, în fond, psittacinele sînt animale foarte inteligente). Ce să mai spunem despre Mihail Sadoveanu, ”cu voia Dvs., ultimul pe listă” - un caracter absolut nefrecventabil, în totală opoziție cu personajele din stînga.

     Dacă la ASTA se rezumă PATRIA ROMÂNĂ, mă declar calmîc. Ba chiar SUPER-calmîc !

     Rîsete în paradis.

     Dar, oare, ce hibe li s-au părut nedigerabile ”batalionului de asalt” din  Facultatea de Sociologie bucureșteană ?

     Fiți mîndri, dragi conaționali ! Fiți fericiți ! Feminismul valah (”vastul colectiv” amintit e format din experte, nu experți) a depășit, în fine, umilitorul stadiu Veronica Micle-Eminescu (cu ”moțoțoaiele” lor cu tot), trecînd direct la faza post-modernistă de Einsatzkommando (political correct).

     Adică defectul nr.1 al ”creațiunii” lui D. Radu ar fi... misoginismul: Nu în ultimul rând, toate figurile care ilustrează capitolul „Patrie și patriotism” sunt MASCULINE... 

     Vezi ce înseamnă să nu te inspiri din ”opera înaintașilor” ? Pe ”nemuritorul” Dumitru Almaș nu l-au lovit niciodată asemenea lapsusuri: lîngă Decebal șade, ”stană-de-piatră”, mîndra-i soră Dochia (refuznică îndîrjită a iubirii lui Traian-împăratul); apoi Zamfira, fata ”înțeleptului” Menumorut, care își sacrifică sentimentele de dragul păcii cu ungurii (???); Anca ciobanului Bucur, cu păr ca borangicul, cu ochi ca floarea de cicoare și cu trup mlădios de căprioară, mișculează și ea ceva de dragul tătînelui-fondator-de-capitală;  și tot așa, prin veacuri și eoni, pînă la Tovarășa ADI (Academician-Doctor-Inginer).  

     PARTIDUL e în tot (și mai ales în TOATE).

     Deci unicul motiv pentru care SS-istele valahe îl execută scurt pe nefericitul D. Radu constă în ignorarea factorului patriotico-feminin. Restul - geto-dacismul, naționalismul gros, ruralist, antielitist, nombrilist - e OK !

     OK spunea (în 2005) Doris Lessing, o ex-comunistă britanică, recuperată de înțelepciunea vîrstei:

     Într-adevăr, nu suportăm să fim liberi. Omul - omenirea - își iubește lanțurile și, dacă cele vechi cad, ea se grăbește să-și făurească altele. Problema ar fi că, cei ce au nevoie de rigiditate, de dogme, de ideologii, sînt ÎNTOTDEAUNA cei mai stupizi. Astfel political correctness este o mașinărie ce se auto-reproduce pentru a decapita inteligența și creativitatea.

     Exemplu perfect al inteligenței decapitate: farmazoanele-amazoane își trag singure un ciocan peste degete cînd spun, de plano, că Sadoveanu ar fi... CHURCHILL.

     Nu pot egala o asemenea auto-flegmă, oricîte sarcasme am proferat pînă acum.

     Din păcate nu e nimic de rîs: neglijența asta penibilă aruncă în derizoriu întregul studiu. Dacă ar fi fost vorba de vreo persoană solitară, mai treacă-meargă; însă, pe pagina de gardă, găsim nu mai puțin de 3 (trei) coordonatoare, 7 (șapte) autoare și 2 (doi) autori (masculi decorativi). Dar, dacă 12 perechi de ochi (+ una - cea a ”junelui” Marian Preda, decan al facultății amintite - cam supraponderal, dar cu oarece ambiții politice) nu au depistat prostia, ce pretenții mai avem din partea ”dragilor” noștri ”bacaloriați” (acei copiluți generatori de ”perle”, anual trași pe roată în piața publică spre satisfacția ziariștilor hăhăitori) ? Însăși eroarea este intrinsec halucinantă: confundarea unor mutre inconfundabile nu are nici o legătură cu gradul de alfabetizare.   

     Diavolul se ascunde în detalii, nu-i așa ?

     Poate că, în disperare de cauză, aș accepta vreun umor abisal-abscons - restul lucrării mi-o interzice.

Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai,

Iată vin în cale,

Se cobor la vale

Turme de oițe,

Cu-aspre ciobănițe

Jugănind berbeci

De azi pînă-n veci.

     Indignarea îmi coboară umorul la nivel de tîrlă. Jos cu Churchill-Sadoveanu !

     Iată încă un exemplu despre cum, de un sfert de veac, omorîm ţînţari cu barosul, în timp ce lipitorile haznalei ante-post-decembriste ne ronţăie infatigabil materia cenuşie şi funcţiile ataşate.

     De ce ?

     Fiindcă ”muncim”, în continuare, ca pe ex-”șantierele patriei” - mult și prost.

     De ce ?

    Fiindcă oamenii necultivaţi intră în viaţă bătrâni, rigizi - cultivarea întinereşte, deschizând opţiuni multiple.  Și, mai ales, fiindcă ne lipsesc aproape complet onestitatea intelectuală, spiritul științific și - last but not least - COMPASIUNEA.

     Compasiunea față de aproapele nostru căruia, în loc de hrană pentru minte și suflet, îi aruncăm în gîtlej junk food-ul propriilor nevroze de intelectuali ”făcuți pe puncte”. Din acest unghi de vedere nu există nici o diferență între manualele ”forfecate” și studiul însuși.

     CE s-ar putea face ?

     Reformarea sistemul de învățămînt echivalează cu dărîmarea piramidei lui Keops, bucată cu bucată, cu mîinile goale. Similar cu întreg aparatul administrativ, școala românească este un monstru de mediocritate, unde părțile componente - moloz ordinar - sînt sudate prin forța ”tare” a conformismului lenevos. Tai un cap (cretin), alte șapte cresc în loc - nici cel mai onest partid imaginabil, ajuns la ”putere”, nu ar poseda snaga unui atac frontal.

     Din fericire epoca modernă ne pune la dispoziție un instrument de o eficiență miraculoasă: internetul. Nu degeaba avatarii lui D. Radu au invadat deja acest spațiu cu daco-miasmele lor neuro-imbecilizante.     

     Prin consecință, ce poate fi mai simplu decît să imităm chiar criminala metodă a clicii Almaș-Pițilă-Roxin & Comp., întoarsă pe dos precum o mănușă ? Adică ceva altfel, ceva alternativ și bine gîndit la programa școlară.

     Ei, iată-ne ajunși la miezul problemei: CE înseamnă de fapt acel ”ceva alternativ, bine gîndit” ?

     Prima condiție - sine qua non - pentru cei ce se înhamă la un asemenea proiect nu poate fi decît, așa cum punctam, COMPASIUNEA. Detaliez: Com-Pasionezi cu aproapele tău atunci cînd îți pasă de el, atunci cînd vrei să-l extragi din orbecăiala peșterii lui Platon. Nu-i ușor - cataracticii valahi bîjbîie, de secole,  printre ”formele fără fond” ale lui Titu Maiorescu.

     Pornind de la metodele celebrului junimist (vezi amintirile lui George Panu), a doua condiție nu poate consta decît în structurarea cît mai ordonat-cristalină a oricărui material. Să știe bietul om-copil unde-i capătul, mijlocul și coada. Exact ce nu posedă ”studiul” ”băcițelor-scopitoare” de la  Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Dincolo de feminismul ”formă-fără-fond”, dincolo de farsa SADOVEANU = CHURCHILL, Alice în țara manualelor excelează în dezordine și țopăieli browniene, obturînd porțiunile valoroase. Semn că viciile respectivelor manuale sînt mult mai profunde decît poate ”vedea” Dl. Marian Preda și ”aparținătoarele” lui.

     Unii (UNELE, că așa-s femeile, mai ”simțitoare”) vor sări în sus, aruncînd în balanță străvechiul poncif ”logica neagă sentimentele”, sau ”maximizarea ordinii ne transformă în roboți și ne pierdem umanitatea”, ș.a. Le voi răspunde că, de exemplu, faimoasa ordonare nazistă nu a reprezentat decît exacerbarea pur sentimentală  a unor calități deja existente în caracterul germanilor (ȘI al majorității etniilor înclinate spre civilizație, cum ar fi mult invocații noștri strămoși, romanii). Adevăratele Einsatzgruppen evoluau absolut robotic, ca să ”traducă în viață” niște fantasme anti-evreiești ultra-”sentimentale” (ura lui Hitler nu-i tot un sentiment ?).

     Îndulcirea ”exceselor” logicizante va veni tocmai din ”sentimentalismul” celor ce-și vor pune sufletul pe tavă pentru a împărtăși conaționalilor gîndirea riguroasă de tip cartezian, cu empatie... socratică.

     Un alt punct obligatoriu: ilustrarea textelor. Aicea șarlataniile tip www.dacia-art.ro & www.micul-dac.ro pot fi contrate cel mai eficient, deoarece imaginile respectivului site sînt cam rudimentare și stereotipe (vezi schematismul Super-Eroilor de mai sus).  NU POATE fi greu: România geme de desenatori valoroși. Esențială ar fi cooptarea unor talente înflăcărate - s-or mai fi găsind  niscai ”Domni Trandafiri” și printre graficieni.

     Pe lîngă toate, internetul e plin de lucruri superbe, expres dedicate formării minților tinere. Spre exemplu www.khanacademy.org (You only have to know one thing: You can learn anything - For free. For everyone. Forever.) unde filmulețe de 4-10 minute explică mari opere de artă, competent, sufletist și totodată simplu (dar nu simplist). Încercați-l - veți fi surprinși.

     Dar nu numai internetul.

     În plin comunism dejisto-stalinist (1958) s-au tradus din rusește Legendele și miturile Greciei antice de N. A. Kun. Opul cartonat, pe hîrtie cretată, cu texte limpezi, cumpătate și exemplificate prin cele mai reprezentative lucrări plastice ale antichității, prezintă maiestuoasa mitologie elenă pe înțelesul oricui, indiferent de vîrstă. Am citit-o și răscitit-o între 8 și 18 ani, ba chiar și mai tîrziu.

     La doi ani distanță (1960) hop și autohtoniștii noștri cu Legendele Olimpului (Alexandru Mitru). Calitatea și numărul ilustrațiilor scad abrupt, parțial suplinite de niște desene scălîmbe care imită fără har ceramica greacă. Însă cea mai sensibilă involuție apare la nivelul cuvintelor: stilul neutru-academic este înlocuit cu exprimări pășuniste gen ”basmele lui Moș Nechifor Coțcariul”.  Probabil Alexandru Mitru și-a imaginat că astfel copii vor înțelege mai ușor, deși eu, personal, nu-mi aduc aminte să fi avut probleme cu ”sovieticul” N. A. Kun. În schimb pe A. Mitru l-am parcurs cam în scîrbă, cu toată avansarea în vîrstă (sau poate tocmai de aceea).

     Sînt absolut convins că Prîslea cel voinic și merele de aur nu trebuie luat drept model narativ în nici un caz. Basmul țărănesc e una, Andersen și Frații Grimm sînt (cu totul) alta; în fine, mitologia greacă (sau nordică), intens forjată de mega-poeți (remember Homer, Hesiod, Ovidiu), NU POATE fi tradusă în limbajul bordeielor. De fapt, CE VREM ?  Să înghesuim Partenonul sub prispa bojdeucii, sau să ridicăm ciobanii mioritici măcar la nivelul siropoaselor Bucolice ale lui Virgiliu ? 

     Deci atenție la stil: la urma urmelor, dincolo de informații, ceea ce rămîne cu adevărat în mințile fragede este maniera de gîndire. Educația nu constă în bucșirea creierului ”cu de toate”, ci în ”sculptarea” lui spre a funcționa mai puțin ”sentimental”.

     Cît mai puțin !

     Legat de entuziasm, dispun de încă un model: Homunculus (o istorie ”romanțată” a biologiei) de N. N. Plavilscikov (Editura Tineretului 1962). Nu dați cu pietre - chiar și infernalul U.R.S.S. a generat educatori cinstiți, iubitori de copii pe bune. Singurul defect major al cărții se rezumă la diverși biologi ruși cam născociți - cum să rămînă tocmai EI la coada Europei ? Dincolo de aceste jonglerii politice, esența mesajului constă în patosul educator despre care vorbeam mai sus. Probabil că el mă inspiră, via subconștientul meu adolescentin (dar complet ne-freudian).

     În fine voi aminti și cîteva încercări televizoristice: Doar o vorbă SĂȚ-I mai spun a lui George Pruteanu și De ce-aș citi ? (Tudor Călin Zarojanu). În ciuda caracterelor complet opuse, cei doi și-au luat în serios vocația educativă, încercînd ”o depășire pe dreapta”  a SISTEMULUI.  Pe primul l-a îngropat Dumnezeu, pe al doilea TVR-ul - normal, doar face parte din SISTEM. Cum televiziunile - toate - sînt zonă prohibită pentru orice ar conține chiar și un miligram de ordine și limpezime, le-am amintit mai mult din dorința contrapunerii altor două tentative de același gen: 5 minute de istorie (Adrian Cioroianu) și Serate muzicale (Iosif Sava).

     AȘA NU !

     De ce ? Simplu:

1) - Ceea ce se potrivește foarte bine unor greșeli gramaticale - secvențe ultra-scurte - NU poate rezuma  mult prea vasta și încîlcita ISTORIE;  

2) - Cu tot respectul pentru competențele lui Iosif Sava, stilul său elitist-sarcastic nu atrage, ci respinge (zvîrlitul unor așchii de cultură din vîrful buzelor înseamnă doar erudiție fudulă, nu pedagogie).

     De altfel se poate observa cu ochiul liber cum tripleta Sava-Pruteanu-Cioroianu a fost-este ”mînată în luptă” mai mult de pohte vedetistice - Zarojanu reprezentînd excepția (întristător procent).

     Onești, deschiși, apropiați, gata să-și recunoască greșelile, să VĂ învețe ceva din ele, învățînd la rîndu-LE - nu v-ați dorit niciodată astfel de dascăli ? (chiar dacă n-ați întîlnit niciunul). Școala de masă nu poate furniza, nicăieri în lume, un procent semnificativ de ”domni Trandafir”. În schimb construcția unei echipe cu persoane de acest tip, foarte restrînsă numeric, este ”fezabilă”. Prin magia internetului ea ar putea atinge și cele mai ascunse văgăuni românești, ridicînd standardele educației dincolo de orice programe ministeriale sau ”studii sociologice”.

     Încă un exemplu ”AȘA NU” (sau ”AȘA PREA PUȚIN”): noaptea muzeelor. Oricît de filantropică se prezintă respectiva ofertă (punctuală), ea nu poate atinge decît orașul de baștină (și nici pe acela complet). Ce ne facem cu locuitorii ”provinciei” sau cătunelor ? Știu că marile stabilimente occidentale țin cu dinții de ”drepturile de autor” asupra propriului patrimoniu. Dar, la fel de bine știu că, în țara noastră, distanța și taxa de intrare ridică un zid mai descurajant decît The Wall (Pink Floyd). Ce-ar fi ca statul (adică însăși muzeele, primăriile, guvernul și toți cei ce ne cer bani) să aloce sumele necesare pentru a digitaliza și internautiza obiectele expuse (cu accesul gratuit aferent, desigur) ? Să depășim obiceiul buricos EU SÎNT MAHOMED (je suis Charlie) - veniți munți la mine! Veniți școlari ai patriei să vă adăpați la cultură ! Veniți de la sute de kilometri, cu căruța, pe jos, pe brînci, că noi, ”sacerdoții cunoașterii”, distribuim ”cultură” ieftină o noapte pe an.

     Poate așa s-ar lămuri și ziariștii (bucureșteni) că dinoteriul (Deinotherium giganteum) de la Antipa este cel mai complet schelet găsit vreodată, dar că NU ESTE ”strămoșul elefantului” (nici al mamutului, nici al mastodontului, nici măcar al lui... Decebal !!!).

[http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20249889-descoperire-exceptie-schelet-stramosului-elefantului-vechi-7-8-milioane-ani-gasit-vaslui.htm]

     Întreaga poveste ar reprezenta și un bun cal de bătaie pentru diverse ONG-uri ce ne asurzesc (de vreun sfert de secol) zăngănind din chimvalele compasiunii prin spațiul carpato-danubiano-pontic.  

      Rezum ideea ”gherilei educaționale”:

-        Internetul permite, cu costuri minime, edificarea unei alternative la sistemul de învățămînt actual;

-        Mai mult, această alternativă nu pretinde a fi construită dintr-un bloc, ci progresiv (automat costurile pe unitatea de timp scad);

-        Corectitudinea intelectuală (nu politică) trebuie, neapărat, să stea la baza proiectului, altfel rămîne pe linia de start;

-        Consecința aliniatului precedent: selecția persoanelor ce vor lucra în cadrul proiectului trebuie să fie - sine qua non - entuziasmul ingenuu (ceva precum voluntarii SMURD).

     Tocmai aicea posedăm resurse majore: OLIMPICII. Cei capabili să străpungă prin forțe proprii blindajul SISTEMULUI au suferit deja pe pielea lor hibele învățămîntului românesc. Deci le cunosc foarte bine ! Spre exemplu, Omer Cerrahoglu, turco-românul (olimpic) din Baia Mare, lămurește prin trei fraze simple meteahna fundamentală a predării matematicilor, așa cum nu pot (sau ar putea, dar nici măcar nu-și pun problema) grosul profesorilor noștri (universitari sau ne-universitari). 

[http://adevarul.ro/locale/baia-mare/omer-cerrahoglu-vad-ideile-spatele-problemei-1_51b1db65c7b855ff566a6612/index.html]

     Iată că există și un stoc vast de  colaboratori potențiali de cea mai bună calitate.

     Doar am schițat un scenariu posibil, rezonabil și REALIZABIL. Alte amănunte rămîn de stabilit (cum ar fi evitarea categorică a calchierii programei școlare - nu schimbăm doar pălăria Măriei - deși unele intersectări sînt inevitabile). 

     Chiar dacă ar trebui să se subînțeleagă, doresc să adaug că îmi pun la dispoziție, gratuit, tot ce am scris și voi mai scrie, precum și mintea & sufletul. În calitate de persoană particulară nu am alte resurse - rămîne ca cei ce luptă din răsputeri pentru salvarea balenelor sau a Roșiei Montane să-și redirijeze măcar 0,001 procente din atenție spre salvarea poporului român din fundătura SISTEMULUI-CAPCANĂ.

     Și, în nici un caz, să nu mai aloce fonduri (”structurale” ???) Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, doar pentru a afla că Winston Churchill e totuna cu Mihail Sadoveanu.

http://www.romlit.ro/limba_romn_i_coala__la_bucureti_i_la_chiinu

     Post Scriptum: Plavilscikov (pag.8) vorbește super-admirativ despre sutele de planșe cu viețuitoare ale naturalistului german Ernst Haeckel (Kunst-Formen der Natur - Forme artistice ale naturii - desenate manual - «precizare pentru tineri»). Cartea fiind tipărită în condiții foarte modeste (de epocă) stimulează curiozitatea, lăsîndu-te apoi cu pofta-n gură; INTERNETUL le furnizeză aproape instantaneu. Admirați una din ele !

     P.P.S. : Se știe că în Australia a existat (și mai există) un învățămînt la distanță (radio) pentru copiii comunităților izolate. Nota bene - acolo internetul este mult mai slab decît în România.

  

DECI SE POATE !

 

Articol apărut DUPĂ cele scrise mai sus.

tunegaru.cristina @ yahoo.com http://www.contributors.ro/administratie/educatie/de-ce-nu-ajung-copiii-de-la-%C8%9Bara-la-liceu/?cfcc

Suntem cu toții de acord că sistemul de învățamânt românesc trebuie reformat din rădăcini, dar o schimbare majoră este un risc politic de mare amploare, căci orice încercare de răsturnare a actualei stări de lucruri s-ar lovi de o rezistență incredibilă care l-ar arunca pe îndrăzneț la colțul rușinii. De aceea, cred că ideea de schimbare a învățământului românesc poate fi aplicată numai în pași mici.