Niște ”caractere” românești (1.120 cuvinte, 1 imagine)

Jean Sévillia Corectitudinea istorică

     Februarie 2002. De la Paris la Berlin, în toate sălile de cinematograf rulează Amen, noul film al lui Constantin Costa-Gavras, adaptat după piesa Vicarul a lui Rolf Hochhuth. Nici o economie de buget: filmului i se face publicitate pretutindeni.

      Acțiunea are loc în timpul celui de-al doilea război mondial. Eroul, un un personaj imaginar, este un tînăr iezuit, părintele Ricardo Fontana. El ajunge să cunoască un personaj care a existat în realitate: Kurt Gerstein. În 1941, acest protestant fervent s-a înrolat în trupele SS pentru „a arunca o privire în culisele focarului răului”, după cum va scrie într-un raport de după război... înainte de a se sinucide. Asistînd la experiențele cu gazul Zyklon B la Treblinka, Gerstein încearcă să-i alerteze pe Aliați. La rîndul său, părintele Fontana transmite Vaticanului înspăimîntătoarea veste. Ajunge pînă la papă, însă Pius al XII-lea rămîne inflexibil: nu va lua cuvîntul pentru a denunța exterminarea evreilor.

     ...Din clipa în care germanii ocupă Roma, în 1943, el trăiește sub amenințarea de a fi făcut prizonier. Hitler a pregătit planurile în acest sens, iar Pius XII știe acest lucru. La 6 septembrie 1943 - ... - suveranul pontif îi convoacă pe cardinalii romani pentru a le spune că va fi probabil răpit, chiar ucis. El le ordonă să fie gata să plece de la Vatican spre Portugalia, unde vor trebui să aleagă un nou papă și să formeze o nouă Curie. Pius XII, care a redactat o scrisoare de demisie, mai adaugă că, atunci cînd naziștii vor pune mîna pe el, îl vor aresta pe Eugenio Pacelli, nu pe suveranul pontif.

      În 1999, un jurnalist britanic, John Cornwell, publica o carte tradusă în șase limbi, lansată cu mare vîlvă, în aceeași zi, în tot Occidentul. Titlul cărții e suficient pentru a-i înțelege orientarea: Hitler´s Pope. „Un papă al lui Hitler”. Pius al XII-lea, acuză autorul, „era un papă ideal pentru scopurile inexprimabile ale lui Hitler. Era un pion în jocul lui Hitler.” [...] De ce i se aduc aceste acuzații după șaizeci de ani ? Poate că explicația trebuie s-o căutăm în altă parte. Cartea ... se încheie cun un violent rechizitoriu împotriva lui Ioan Paul al II-lea, „un papă autoritar”. ...

  

     ȘI DACĂ PIUS AL XII-LEA NU E DECÎT UN PRETEXT ?

*********************************************************************

     Nu are rost să intrăm în alte detalii, cu excepția cîtorva persoane și personaje.

1) - Constantin Costa-Gavras — auto-proclamat comunist (tatăl, membru al rezistenței grecești pro-sovietice).

2) - Marcel Iureș = Papa Pius al XII-lea (în film)

3) - Ion Caramitru = ”Contele” Fontana (în film) - tatăl lui Ricardo Fontana

     Vasăzică doi actori români, de primă mărime, au contribuit din plin la un semnificativ atac murdar împotriva Bisericii Catolice. DOI INTELECTUALI DE VÎRF ai României ante și post-decembriste (pare-se persecutați & disidenți sub odiosul regim comunisto-scorniceștean) au lins tălpile unei javre-gavre franco-greco-sovietice doar pentru ”cîțiva dolari în plus” (eventual mărci germane, că euro încă nu apăruse).

     Nu de inteligențe duce lipsă România, ci de CARACTERE.  (Titu Maiorescu)

KGB ― ”MĂSURI ACTIVE”

     Una din primele ținte ale lui Agaianț în fruntea Departamentului D în 1959 a fost reprezentată de Germania occidentală, pe care KGB-ul o prezenta ca ticsită de neo-naziști. Pentru testarea unei „măsuri active”, care urma să fie experimentată în Germania, Agaianț trimite un grup de ofițeri într-un sat din apropierea Moscovei care să afișeze acolo svastici, sloganuri antisemite și să profaneze morminte evreiești la adăpostul întunericului. Informatorii KGB din sat au raportat că, deși incidentul a alarmat pe mulți locuitori ai satului, o mică minoritate antisemită a comis acte antievreiești pe cont propriu, imitînd provocarea KGB-ului.

     În iarna 1959-1960, Agaianț a utilizat aceeași tehnică, cu mare succes, în RFG. Agenți din Germania de Est au fost expediați în Germania de Vest, pentru a devasta memorialuri, sinagogi și magazine evreiești și pentru a picta lozinci antisemite. Huligani locali și neonaziști au continuat în mod spontan campania KGB-ului. Între Crăciunul anului 1959 și jumătatea lui februarie 1960, autoritățile vest-germane au înregistrat 833 de acte antisemite. Campania a încetat în mod spontan, însă nu înainte ca reputația Germaniei federale să fi fost grav prejudiciată. Ziarul New York Herald Tribune sumarizează reacția mass media cu titlul „Bonn-ul este incapabil să elimine otrava nazistă.”

Christopher Andrew & Oleg Gordievski ― KGB „Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov” ― Editura ALL pag.322-323

  

*********************************************************************

      În 1960 Nikita Sergheevici HRUȘCIOV  aprobă un plan de diabolizare al Papei Pius XII (decedat în 1958) sub cuvîntul de ordine ”Morții nu se mai pot apăra”. Același Agaianț conduce operațiunea.

     Trei ani mai tîrziu, un oarecare Rolf Hochhuth (cetățean – nota bene – al părții ne-comuniste a Germaniei) scoate din buzunar piesa de teatru ”Vicarul” (pînă în acel moment individul nu scrisese absolut nimic semnificativ).  Respectiva ”operă literară” insinua, pornind de la un personaj real, că biserica romană cunoscuse perfect crimele naziste, dar A TĂCUT și NU A ÎNTREPRINS NIMIC fiindcă… simpatiza cu Hitler (consecință directă a ”antipatiei” față de URSS).

     După ce premiera a fost jucată la Berlin (VEST) sub regia lui Erwin Piscator (un comunist atît de ”ascuns” încît numai Bertolt Brecht îl mai putea crede pe cuvînt) piesa a cunoscut un succes remarcabil de-a lungul și de-a latul teatrelor occidentale, inclusiv pe Broadway.

     Anii au trecut, controversele pe marginea ”Vicarului” se cam fleșcăiră.

     În 1999, un jurnalist britanic, John Cornwell, publică o carte tradusă în șase limbi, lansată cu mare vîlvă, în aceeași zi, în tot Occidentul. Titlul cărții e suficient pentru a-i înțelege orientarea: Hitler´s Pope. „Un papă al lui Hitler”. Pius al XII-lea, acuză autorul, „era un papă ideal pentru scopurile inexprimabile ale lui Hitler. Era un pion în jocul lui Hitler.” [...]

     De ce i se aduc aceste acuzații după șaizeci de ani ? Poate că explicația trebuie s-o căutăm în altă parte. Cartea ... se încheie cun un violent rechizitoriu împotriva lui Ioan Paul al II-lea, UN PAPĂ AUTORITAR. (???)

     Mai departe: în 2002, brusc, subit și absolut întîmplător (?), Hochhuth iese din nou la iveală, iar ”Vicarul” devine FILM !

     Vorbim despre ”producția cinematografică” AMEN ― sub bagheta ”renumitului” regizor greco-francez Costa-Gavras. Adică un alt comunist de bîlci, teleghidat de la Moscova, bine-trăitor în libertatea occidentală. Nici o economie de buget: filmului i se face publicitate pretutindeni, premiera are loc în toate capitalele Europei.

     Și dacă Pius al XII-lea nu e decît un pretext ?

     În fine ceea ce ne interesează pe noi ar fi contribuția românilor la acest reînnoit atac asupra bisericii catolice: doi ”glorioși” actori valahi joacă în film (Marcel Iureș = Papa Pius al XII-lea, Ion Caramitru = ”Contele” Fontana).

     Și acum iată o schema grafică pe înțelesul oricui: 

     Lenin      Stalin     Hrușciov      URA ÎMPOTRIVA RELIGIEI     KGB     Agaianț      Rolf Hochhuth      Constantin Costa-Gavras