CAPTIVI ÎN SEC.XX - VOL.[I] = P.(I) Cap.1 ''RE-ÎNTILNIRE DE GRADUL 1''


Oder 16 Aprilie 1945

Ø Imaginea Oderbruchului, aflat mai jos, era nedesluşită din cauza vălului de ceaţă ce plutea în aer, anunţînd ivirea zorilor. Era exact ora 5, ora Moscovei, ora 3, ora Berlinului. Imediat, întreaga zonă a fost luminată de miile de lovituri de tun, mortiere şi legendarele katiuşa. Nici un bombardament din timpul războiului nu fusese atît de intens. Artileriştii trăgeau cu o frenezie de nedescris. O zguduitură îngrozitoare a scuturat totul în jur… Timpanele parcă urmau să explodeze. La primul bubuit, recruţii germani s-au trezit în tranşeele lor, gîndindu-se că era doar alt Morgenkonzert[1]. În schimb, militarii cu experienţă, căpătată pe Frontul de Est, dobîndiseră acel Landserinstinkt care le spunea că acesta era Marele Atac. Subofiţerii urlau, ordonînd ocuparea imediată a poziţiilor: Alarm ! sofort Stellung beziehen ! Supravieţuitorii îşi mai amintesc senzaţia pe care o simţiseră în măruntaie şi faptul că gura li se uscase automat. “Acum chiar că am dat de belea”, au murmurat aceştia. Comandantul Batalionului 502 tancuri grele SS privea prin periscopul de la bordul tancului său tip Tiger: “tot cerul din partea estică, aflat în cîmpul meu vizual, era în flăcări”. …la Cartierul General au reuşit numai să murmure: “Sfinte Hristoase, vai de amărîţii de pe front.” Puţini au scăpat cu viaţă din acest baraj de artilerie care a distrus tranşeele şi i-a îngropat pe ocupanţii acestora, pe cei vii laolaltă cu cei morţi.


Ø Cadavrele acestora continuă să fie încă descoperite acolo, după mai bine de jumătate de SECOL.[2] 





Secolul XX !



Cu cîteva clipe înaintea marii prăbuşiri, pe la marginile sandvişului ce urma să fie hăpăit de istorie, unii încercau să se sustragă destinului.





[1] Morgenkonzert (germană) = “concert de dimineaţă”
[2] Citate din “Antony Beevor – BERLIN – Căderea-1945”
Rezumat à la secolul XIX


În Germania sfîrșitului de război un ofițer dezertează ― Pădure și o gospodărie țărănească tip Hänsel & Gretel (fără vrăjitoare) ― Reîntîlnirea veteranilor (de la Cotul Donului 1942 în Brandenburgul anului 1945) și o dezertare mai veche ― Ce nu știa generalul Lascăr ― Cum ajungi din colonel argat ― Zarah Leander încă nu a auzit de bananele sovietice din Kazahstan ― ”Frații” Gekados și Komkor ― ADEVĂRATA TRĂDARE DE LA YALTA ― Freytag von Delmensingen & Kraft von Loringhoven sau invers ? ― Homer (NU cel din desenele animate) încă mai are ceva de spus ― Pînă la urmă Zarah Leander e, totuși, ”damă bine”.






































Comments

Popular Posts