Reportaje,desene,poze colorate - minciuni sfruntate (60 imagini)

     Acesta este Ernest Judet (1851-1943) şeful serviciului politic al publicaţiei Le Petit Journal. ”Serviciu politic” ? Sunǎ teribil de modern, în sensul RĂU al cuvîntului. Oare ce ”politicea” distinsul domn cu pince-nez, mustaţǎ înfoiatǎ şi ”ceapǎ” de buzunar ? Citind cu atenţie comentariile de la capitolul amintit şi de sub diversele ilustraţii copiate din Le Petit Journal probabil v-aţi format deja o opinie.

     Dar opinia nu-i totuna cu adevǎrul.

     Sǎ închidem cercul demonstraţiei dinspre celǎlalt capǎt, adicǎ dinspre istoria serioasǎ, documentatǎ. Vedeţi mai jos.

     Doamna Hélène Carrère d’Encausse, istoric (contemporan) specialistă în probleme ruseşti, membrǎ a Academiei Franceze, spune cîteva lucruri esenţiale în pagina de mai sus (extrasǎ dintr-o lucrare al cǎrui titlu îmi scapǎ). În primul rînd cǎ, în 1899, Theophile Delcassé (Cap.8), ministru de externe al Franţei, ...insista asupra alianţei Franco-Ruse şi a consolidǎrii acesteia.

     Rafinatǎ diplomaţie: cînd alianţa s-a confruntat cu probleme concrete, adicǎ staţionarea flotei lui Rojestvenski în apele Indochinei franceze (1905), Monsieur Delcassé a adoptat POLITICA CÎINELUI MORT CU BURTA PLEZNITĂ PLUTIND PE FIRUL APEI (acelaşi capitol 8). Apoi a rǎmas uluit (împreunǎ cu toatǎ Franţa) de colosala înfrîngere a Rusiei în rǎzboiul despre care tot pǎlǎvrǎgim în prezentul studiu. Nu de alta, dar simultan el, plus Judet & Comp. (restul franţujilor) erau atinşi la buzunare prin creditele avansate Ţarului şi ”prǎjite” de energicii japonezi.

     Spunînd „restul franţujilor” nu exagerăm absolut deloc – citiţi ce afirmă René Girault într-o teză prezentată la Sorbona în 1971: Cînd eram copil am fost izbit de soarta unor persoane mai degrabă umile, muncitori zdraveni  în vîrstă, dar lipsiţi de economii, care la momentul pensionării erau obligaţi să-şi continue activitatea, fiindcă, spuneau ei «pierduseră totul în împrumuturile ruseşti». Această pierdere nu s-a datorat războiului Nr.0 despre care discutăm, ci următorului mare masacru (planetar), dar este relevantă proporţia micilor depunători atraşi în defecta combinaţie încă de la 1888.

     S-a tras vreo concluzie logicǎ, fireascǎ ? Nici vorbǎ !  Iraţionala ranchiunǎ galicǎ faţǎ de Germania a continuat pe aceeaşi traiectorie imbecilǎ de sprijinire totalǎ a Rusiei care a dus, în linie dreaptǎ, la MEGA-RǍZBOIUL MONDIAL (primul pe lista catastrofelor secolului XX).  De altfel chiar autoarea paginii reproduse se mirǎ de mirarea guvernului francez, subliniind cǎ dupǎ 1905 optimismul... acestuia privind forţa aliatului rus este greu de înţeles. Nici nu-i nimic de înţeles ― ne situǎm de fapt pe terenul subiectivismului cel mai pur, iar Doamnei d’Encausse nu-i vine a crede cǎ ţara sa, în acel moment, avea la cîrmǎ nişte naţionalişti iresponsabili.

     Cel mai interesant lucru se aflǎ în nota de subsol: ambasadorul (rus) Nelidov îi scrie ministrului sǎu de externe, Izvolski – De la ultimul împrumut sîntem lipsiţi de instrumentul extrem de acţiune asupra presei – SUBSIDIILE (româna modernǎ = ŞPAGA).  

     Rezumînd: pentru a ţine Germania în cleşte, Franţa credita Rusia. Bani din care aceasta mituia presa francezǎ, care, la rîndul ei, ”mituia” creierii cetǎţenilor din Hexagon spre a-şi plasa francii în bǎncile care girau împrumuturile ruseşti. Şi tot aşa mai departe, într-un cerc vicios (dar vicios de-a binelea). Bǎncile ştiau exact ce se întîmplǎ (aceeşi notǎ de subsol), guvernul Republicii la fel. Deci toţi erau complici la o giganticǎ manipulare a opiniei publice franceze.

     Subtilǎ mişcare ! Expresia cu  CÎINELE MORT CU BURTA PLEZNITĂ PLUTIND PE FIRUL APEI încǎ-i prea blîndǎ. Mai degrabǎ s-ar potrivi vorbele lui Soljeniţîn despre decǎderea Franţei dupǎ”marea” ei revoluţie: ...O mînǎ de mari oameni rǎtǎciţi ? O completǎ degenerare a naţiunii, da ! Guvernele jucînd capra, spre bucuria lumii întregi ! Impotenţa ! Abulia ! Nulitatea ! Cenuşa ! ... (PRIMUL CERC Laffont 2007, Cap.LXV, pag.648).

     Ce-ar mai fi de spus ? Eventual cǎ orice persoanǎ cu capul pe umeri n-ar fi crezut nimic din jalnicele baliverne de genul celor de mai jos, mai ales cǎ NU TOATǍ presa francezǎ putea fi ”stipendiatǎ”. Aşadar existau termeni de comparaţie. Aşadar, în situaţia unui minim discernǎmînt al publicului, Le Petit Journal intra rapid în faliment.

     Dar... s-a petrecut invers: ziarul a atins tiraje record. Semn cǎ milioane de cititori apreciau aiurelile publicate, prin urmare banii ruseşti (?!) erau corect investiţi. Chiar şi la prostime nu ţine orice trombon – trebuie sǎ se cupleze în vreun fel cu fantasmele ce bîntuie deja prin creierii sǎi de iepure.

     Nenorocirea vine atunci cînd înseşi elitele unei ţǎri nu posedǎ un organ gînditor mai breaz.  Aha ! Începeţi sǎ nu vǎ mai simţiţi chiar atît de complexaţi ? Pare-se cǎ nu-i România nec plus ultra prostiei politice.

    Nu existǎ intenţia de a scuza mǎgǎria actualǎ prin idioţenia altora, din alte timpuri. Însǎ e bine de ştiut – ticǎloşii seamǎnǎ tare mult între ei.

Iar ”stipendiatorii” nu dorm...

     În Cap.3 povesteam: Crucişătorul Variag şi canoniera Koreieţ fuseseră surprinse de deschiderea ostilităţilor în portul coreean Chemulpo (Inchon – portul oraşului Seul). … Supravieţuitorii au evitat capturarea şi mulţi şi-au găsit refugiu pe un crucişător francez.  Pentru eroica lor luptă au beneficiat de o faimă internaţională, bine amplificată prin publicitate.

     Iatǎ publicitatea francezǎ de la 1900: Eroicii marinari de pe „Variag” şi „Koreieţ” primiţi la Curtea Imperialǎ.

     Dar iatǎ şi publicitatea româneascǎ (?!) A.D. 1950: Sovromfilm prezintǎ „Crucişǎtorul Variag ...etc.

     Ehei ! Unii nu uitǎ ! Dar NU uitǎ nimic... din ce le convine. Traducere: în 1945, Stalin & URSS, prin cvasi-trǎdarea ORBETELUI preşedinte american Franklin D. Roosevelt, acaparaserǎ Manciuria şi Coreea de Nord ca şi cum China nu ar fi existat (iar coreenii nici atît). Pentru creierele de iepure (pitic) ale opiniei publice din Rǎsia (şi alte ”zone defavorizate” intelectual, cum ar fi marxiştii occidentali) trebuia un soi de justificare. Aşa cǎ SOIUZDETFILM (DET de le deti = copii) a dezgropat urgent legendele publicitare ţariste privind RǍZBOIUL MONDIAL Nr.0.

     Aproape simultan Sovromfilm (ştiţi ce a fost un SOVROM ? Nu ? Maledizione !) scoate de la naftalinǎ filmul MUT (1925) Crucişǎtorul Potemkin – despre vestita revoltǎ (1905) a marinarilor oprimaţi de siniştrii ofiţeri ”dúşmani de clasǎ” (vezi unul aruncat în mare de pe tun precum procedau piraţii – pag.17, afişul e din 1927). Cǎ echipajul rǎsculat s-a refugiat în România, iar Regele Carol I a refuzat sǎ-i extrǎdeze, nu-i intereseazǎ pe mioriticii formatori de opinie din secolul XXI. În schimb filmul, deşi un semi-fals propagandistic, este lǎudat insistent cu orice ocazie. Deh, critici de artǎ cu duiumul, explicaţii serioase mai rar (cer muncǎ).

     Înţelege cineva dacǎ poate: la Inchon marinarii ruşi sînt eroi sub comanda ofiţerilor Ţarului, la Sevastopol la fel de eroi cǎsǎpindu-i pe aceeaşi ofiţeri. Care-i logica ? Nici o logicǎ, iepureii cinefili papǎ orice:  spre exemplu noi, în România de astǎzi, ghidilim insistent barba stîrvului cubanez Ernesto „Che” Guevara (şi a altor criminali-revoluţionari de mucava). Pe Bertolucci şi ultimul sǎu împǎrat îl re-vizionǎm tot la doi-trei ani.

     Ce-or fi priceput sǎtenii valahi ai mijlocului de secol XX (cînd sosea caravana cu filme) din ”subtilele” manipulǎri asiato-sovietice, ştie numai Dumnezeu. Şi dúmnezeii mă...!!! ăăă... scuze ! Am vrut să amintesc contemporanii IDOLI-dumnezei ai tinerilor ”revoltaţi” de stînga francezi (Jean-Paul Sartre); americani (Ernst Hemingway, Upton Sinclair, Theodore Dreiser); şi germanii lui Bertolt Brecht; şi mulţi (prea mulţi) alţi bertoluci de ziua a şaptea (dupǎ scripturi). 

REVENIM LA SUBIECT

  

     Cuvîntul francez maraude se traduce exact în româneşte prin “jaf”. Deci avem un titlu: “LA JEFUIT”. Urmeazǎ un subtitlu: Cazaci vizitînd un sat coreean. VIZITǍ = JAF ?

 

     Dar sǎ vedeţi cu ce ne mai delecteazǎ populara revistǎ ilustratǎ francezǎ Le Petit Journal din 27 Martie 1904. Citǎm o frazǎ de pe verso:

     Notre gravure représente un parti de cosaques explorant un village coréen. Adicǎ: Gravura noastrǎ reprezintǎ o ceatǎ de cazaci EXPLORÎND un sat coreean. Senzaţional ! În francezǎ EXPLORARE = nagaice pe spinare, oameni cǎlcaţi de cai, gîşte ciordite. Incredibil ! Mustǎcioşii domni din centrul  fericitului Paris Belle Epoque n-au nici o jenǎ.  Ia priviţi-i cum ne fac proşti în faţǎ de dincolo de mormînt. În 1904 asta însemna sǎ fii political correct. Yes ! Oui ! Aujourd’hui nous avons (un peu) raffiné les méthodes. 

************************************************************************

MITUL ATACULUI MIŞELESC ŞI PRESA EPOCII

     Tratǎm un subiect absolut punctual: atacul prin surprindere, fǎrǎ declaraţie de rǎzboi, asupla flotei ruse de la Port Arthur.

     Dupǎ cum arǎtam în capitolul 6 (Asediul Port Arthur-ului) Ceea ce japonezii nu au calculat corect a fost forţa propagandei, care a pedalat cu mare sîrg pe reflexele tip d’Artagnan din subconştientul publicului occidental. Toate vexaţiunile şi perfidiile ruseşti au fost brusc obliterate, mitul Pericolului Galben primind o enormă perfuzie.

     Dar iatǎ cǎ presa din acele vremuri nu confirmǎ defel virginitatea tip niznai a Rusiei. Din contrǎ, ziarele (serioase) urmǎreau cu îngrijorare manevrele imperiului moscovit, prevestind exact genul de ripostǎ la care Japonia a fost OBLIGATǍ sǎ recurgǎ (altfel ar fi pǎrut de-a dreptul imbecilǎ).

     În paginile urmǎtoare veţi putea studia exemple scrise şi imagini care susţin cele afirmate mai sus.

     Pentru început sǎ ne reamintim cǎ evenimentul a avut loc la 8 FEBRUARIE 1904. 

THE INVASION OF KOREA.

RUSSIA'S EARLY COMMENCEMENT.

LONDON, March 20.

Korean officials at Wiju declare that Russians began to Invade Korea on February 2, six days before the outbreak of war, and that 4500 men had crossed the Yalu before February 15.  Sidney Morning Herald 28.03.1904

      INVAZIA COREEI - Oficiali coreeni din Wiju declarǎ cǎ ruşii au început invadarea Coreei la 2 Februarie, cu şase zile înainte de izbucnirea rǎzboiului, şi cǎ înainte de 15 Februarie 4.500 de oameni deja trecuserǎ fluviul Yalu.

 

NEWS FROM THE EAST

INTERVIEW WITH A SHANGHAI MERCHANT.

RUSSIAN REFUGEES FROM PORT ARTHUR.

BRISBANE, Saturday.

Amongst the passengers by the steamer Changha, which arrived in the bay yesterday from Hongkong, was Mr. A. H. Jervis, a Shanghai merchant. In the course of an interview Mr. Jervis said that Shanghai at the time he left "was inundated with Russians, male and female, of a very undesirable class, who had been sent away by the Russian authorities at a moment's notice, from Port Arthur and Dalny, owing to shortage of food at those places. The British feeling in Shanghai was entirely in favour of the Japanese, but the French in the place were so extremely pro-Russian that a French paper there, “The Echo de Chine”, goes to the length of publishing expresses, contradicting all the reports of war in Japanese and other journals.

Sidney Morning Herald 28.03.1904

      Mici ”picanterii” pe marginea rǎzboiului: 

     Printre pasagerii navei Changha care a sosit ieri de la Hong Kong se afla Dl. A.H. Jervis, un comerciant din Shanghai. Dl. Jervis ne-a declarat cǎ la momentul plecǎrii Shanghai-ul era inundat de ruşi, femei şi bǎrbaţi, din categorii nedorite, expulzaţi de autoritǎţile ruse din Port Arthur şi Dalny (Talienwan-Dairen) datoritǎ lipsei de alimente. Sentimentele britanicilor din Shanghai sînt de partea japonezilor, dar francezii din zonǎ sînt atît de pro-ruşi încît ziarul francez local publicǎ veşti  complet în contradicţie cu celelalte jurnale.