1911 - CIOMU din Siberia (1.027 cuvinte, 3 imagini)

 1911 - CIOMU din Siberia

Un chirurg înebuneşte în timpul operaţiei

     La clinica Dr. Razomin din Chita, Rusia, s-a petrecut o scenă bizară şi simultan oribilă.

     Un muncitor,  lovit de o apendicită acută, trebuia operat de urgenţă. Atunci cînd pacientul era deja adormit, Dr. Razomin a emis unele opinii ciudate care i-au surprins puternic pe cei doi medici asitenţi.

     Totuşi s-a apucat de treabă iar ajutoarele nu au avut nici un motiv de alarmă prima incizie fiind executată conform tuturor regulilor. Dar  iată că, deodată, chirurgul a scos un hotot de rîs strident declarînd că totul e degeaba. Mai bine l-am termina cu o lovitură de bisturiu a adăugat el rîzînd batjocoritor.

     Imediat asistenții și-au dat seama că au de a face cu un nebun. Unul dintre ei s-a poziționat între bolnavul anesteziat și doctorul Razomin. Acesta a fost cuprins de o furie inexprimabilă. Între medicul șef și asistentul său s-a declanșat o luptă, ultimul încercînd să smulgă bisturiul din mîna chirurgului devenit nebun.

     Surorile înspăimîntate au fugit. Dar, în mijlocul tumultului, al doilea medic asistent a rămas calm lîngă bolnav continuînd operația începută de dr. Razomin.

     În fine șeful clinicii a fost evacuat iar asistentul cu care se luptase s-a întors să ia parte la operație. De altfel aceasta a reușit perfect.

     Frați români și surioare româncuțe !  Vă mai amintiți de dr. Ciomu ? Nu ? Cum așa?  Păi e ăla care a retezat...ăăă... aia... adică ... ăla ...penisul... Penis ? Penis ! Da, da!

     Aha ! Cuvîntul magic și, gata ! V-a revenit memoria.

     Felicitări !

     Așadar dr. Naum Ciomu din București (România, secolul XXI), în loc să taie unde și ce trebuie, a retezat „organul” pacientului. Ținînd cont și de vîrstă, probabil a survenit o eclipsă parțială a facultăților mentale. Desigur, spre deosebire de Razomin, n-a vorbit în dodii, n-a hohotit strident și nu l-au apucat furiile. Însă, orice ați spune, diferența e de nuanță, nu de esență.  Fiindcă, la fel ca în Siberia de acum 100 de ani, el nu opera singur.

     Din păcate NIMENI nu v-a spus nimic despre cei ce-l asistau și despre obligația respectivilor de a interveni, precum rușii anului 1911. Exact ăsta a fost miezul problemei, înecat urgent sub palavre. Că presa și televiziunile au bălmăjit evenimentul prin tot soiul de comentarii pidosnice nu ar fi chiar de mirare ― de dragul senzaționalului mass-media a reușit alte confuzionări și mai și. La halima au pus umărul chiar și medicii,  conformîndu-se orbește unei solidarități de breaslă  cvasi-criminale. Putem discuta mult și bine în ce măsură respectiva coeziune vicioasă își trage seva din anii comunismului care a alterat profund caracterele.

     Dar nu aceasta e ținta în care vreau să lovesc.

     Iat-o:  NICI UN lider spiritual al nației nu s-a simțit obligat să limpezească afacerea, luînd o poziție publică și insistentă. Nu de dragul victimei sau al unor potențiali mutilați viitori. Nu. E încă prea puțin.

     Un lucru atît de simplu nu are voie să rămînă definitiv încurcat, tocmai fiindcă el va zăpăci la nesfîrșit mințile tuturor. După metoda obsedatului Cato cu a sa Carthago delenda est ar fi trebuit să se mobilizeze vreun mare umanist,  cineva cu tone de cărți citite, cu diplome și doctorate (ne-plagiate) & alte zorzoane academice. Măcar de dragul sănătății mintale a propriului popor.

     Dar... nimeni n-a făcut-o !

     Trist.

     Un Mahatma Gandhi nu se naște oriunde și oricînd. Mă întreb însă: scunzii noștri Carpați nu pot zămisli măcar juma´ de Ioan Roată mai des de două secole ? 

     Încă un exemplu semnificativ: legitima apărare. În 2005 un oarecare Adrian Iovan (soțul „celebrei” Romanița ) a împușcat mortal hoțul pătruns noaptea în casă. Pe tema „a fost sau n-a fost legitimă apărare” mass-media a declanșat un uragan de vorbe goale. Dacă însă mergem la sursă (paragraful definitoriu din Codul Penal) iată ce aflăm:

     Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, împotriva altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Este, de asemenea, în legitimă apărare și acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depașit limitele unei apărari proporționale cu gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul.

     Am subliniat fraza cheie. Aflată, prin claritatea formulării, în total contrast cu majoritatea legilor din România, îi putem bănui o origine străină. Din păcate, după taifunul televizoristic, în spațiul inteligibilității comune a rămas doar un soi de cîmp presărat cu gunoaie informe. Adică nimic utilizabil de către omul obișnuit.

     Atît miezul cazului Ciomu cu privire la responsabilitățile unei echipe de chirurgi (repet, ECHIPE) cît și legitima apărare sînt chestiuni de (mare) interes general. Apolitice, cel puțin la prima vedere. Și totuși NIMENI nu a întreprins nimic pozitiv pentru lămurirea lor. Iată transpusă în practică exasperanta lozincă caragialesc-dilematică nici așa, nici altminteri. Sărmanul conu Iancu ― îl omorîm a doua oară. Despre Descartes sau Aristotel ce să mai vorbim.

     Concluzie secundară, propusă așa, în treacăt: mai trageți speranță că veți afla vreodată „cine a tras în noi 21-22” ?

      Citez un citat din propriul articol Nimic despre apocalipsă. Despre alegeri nici atît.: Românii nu au structură. La noi lucrurile nu au început, cuprins și sfârșit. Discursurile publice sunt alunecări continue de teren, din care, în final, rămâne doar un vast și nedefinit moloz. (Dan Cristea Contributors 6 Decembrie 2012)

     Impecabil sintetizat ! Astfel ajungem la concluzia inevitabilă: pînă la urmă lipsa unor persoane ofensiv-descîlcitoare nu ține neapărat de vreo lașitate, ci decurge din faptul că TOȚI  cei aflați în fruntea „bucatelor minții” sînt ei înșiși încîlciți. În caz contrar ar fi acționat, măcar din pură revoltă față de ofensa adusă spiritului. Dacă asemenea buimăceli publice nu jignesc un intelectual, la ce să ne așteptăm cînd intră pe rol „mici” interese (plus „uriașe” orgolii) ?

     Recitiți articolul menționat. Astfel veți rezista activ la tentativele de destructurare, simultan înțelegînd mai bine unde e buba nechiuretată a cazului Ciomu. Și cum ea încă ne injectează puroi în sînge, fiindcă „doctorii” sufletelor noastre nu știu meserie nici cît un... felcer.

     Ca să fim în ton cu epoca:  Don´t mess with Mister In-Between !