Libertatea frigului (1.238 cuvinte, 1 imagine)

      În Septembrie 1999 (prag de toamnă) blocul în care locuiam, dotat cu o antică centrala proprie, a fost abandonat de organismul de stat aferent (condus de un ubicuu şi etern director antedecembrist).

 

     Brusc şi fără avertisment.

 

     De fapt bolşevicul şef-peste-agentul-termic (cu nume predestinat, chiar dacă nu vă vine să credeți – FRIGURĂ) ne-a făcut un serviciu: puşi în faţa inevitabilului, locatarii s-au mobilizat, care cum a putut, instalîndu-și  centrale de apartament. Un vecin a cheltuit un morman de bani lucrînd cu o FIRMĂ, deşi cîţiva dintre noi (care deja ne construisem singuri instalaţiile) i-am propus să-l ajutăm cu sculele şi priceperea noastră. Omul a refuzat, trezindu-se în pragul iernii CU centrală, dar FĂRĂ capacitatea de a plăti gazul –  consecință a cheltuielilor cu FIRMA. Au urmat doua ierni de groază, cînd a trebuit să îndure un frig dărîmător. Însă vinovat de asta era el, ŞI NUMAI EL. Ulterior situaţia lui financiară îmbunătăţindu-se, problema s-a rezolvat.

 

     La puțini ani distanţă, un prieten ce locuieşte într-o schimonosită matahală ceaușistă de 9 etaje, mi-a cerut împrumut o mica sumă, argumentind astfel: "Ori îmi pun centrală, ori nu am ce mînca la iarnă". Nu l-am refuzat.

 

     De fapt, ce vreau să spun: dincolo de pereţii unei clădiri, distribuţia agentului termic conduce la pierderi infernale şi, evident, la costuri imposibil de plătit. Cine are cea mai slabă idee de fizică şi tehnică pricepe asta fără efort.  E suficient să compari secţiunea unei ţevuşti de gaz cu cea a unei conducte de termoficare care transportă aceeaşi cantitate de energie. Nici nu mai vorbesc despre prețul unei izolaţii cît de cît eficiente (care se degradează foarte repede şi trebuie înlocuită).

 

     MOARTEA AGENTULUI TERMIC ― chiar nu mai țineți minte acest thriller-banc din vremurile ”de tristă amintire” ?

 

     Spre păstrarea pe funcții a ”friguroilor” actuali, (în Bucureşti ei poartă nume la fel de emblematice ― Ramba & Dabela), se inventară nenumărate gogoşi: de la pericolul de poluare (căci aragazele poluează în draci, nu-i aşa ?), pînă la dezechilibrarea reţelei de bloc (ca şi cum orice calorifer nu ar avea robinet – e drept, cele furnizate de mult-regretata  industrie comunistă s-au cam înțepenit din start). Patronii evanescentului ”agent”, anticipînd reproșul, și-au pus la bătaie toată latina învățată în ”admirabilele” școli ante-decembriste, obliterînd vranele ”iepocii de aur” prin romanizare: CONDOMINIU. Logică tipic bolșevică: vrei să părăsești ”raiul” leninisto-stalinisto-etc. ? Ești un trădător, un individualist abject care suge sîngele vecinilor. O dibace reșapare a lozincii cu ”capitaliștii-vampiri care sug sîngele poporului”, mult vehiculată prin anii ´50 ai secolului trecut.

     Iată substratul alambicatelor expresii de mai sus: reamenajînd un apartament dintr-un mare oraș (Vestul ”civilizat” al României) încercam să-l debranșez, în vederea trecerii la centrală proprie. Teoretic eram obligat să întocmesc un studiu despre efectele ieșirii din CONDOMINIU. Mulți bani, multă bătaie de cap ! La un moment dat, funcționara cu care discutam îmi șoptește complice:

     – Declarați că vă debranșați parțial. Pentru asta nu-i nevoie de nici un fel de studiu și aprobarea vine instantaneu. Apoi acționați cum doriți ― nimeni nu vă va face nimic.

     – Bine, bine Doamnă ! Dar de ce tocmai Dvs., angajata sistemului, îmi dați acest pont ?

     – Domnule ! Am fost amenințați că, dacă ne punem centrale proprii, vom fi concediați. Ei bine – am rămas lipiți de încălzirea centralizată, iar șefii, TOȚI, și-au tras centrale de apartament.

 

     Apropo, Dnii Ramba-Dabela & Co cu ce se încălzesc acasă ? Maeștrii știriști- guriști, dacă tot pretind că ”ne informează”, n-ar trebui să cerceteze un pic problema ? Antică dilemă la valahi: să faci ce spune popa, sau ce face popa ?

 

     Teoretic, argumentele prezentate pînă acum ar fi ultra-suficiente. Experiența diverselor forumuri, unde am expus aceeași idee,  mă obligă la redundanță.

 

     Așadar, pe ici, pe colo (în mari capitale de județ), ceaușescu-țărănescu, mult-priceput-la-tehnică (ca și ilustra lui consoartă ADI «academician-doctor-inginer») înălțat-a ”gigantice ctitorii”: CET (Centrale Electrice de Termoficare). Acești monștri trebuiau să producă aburi pentru încălzire și, în subsidiar, EE (”buleftrică”). Materia primă ? CĂRBUNE ! De unde ? De la sute de kilometri distanță. Bilanț energetic total: NEGATIV.

 

     Ia socotiți un pic: se extrag pietroaiele negre (mai mult cenușii). Asta înseamnă oameni (mineri) și utilaje, consumatoare de ceva – direct  (energie, salarii) și indirect (uzură). Apoi, munții de bolovani trebuiesc manevrați: de la mină la rampa de încărcare, de acolo în vagoane, mai departe pe calea ferată, descărcare pe altă rampă și, valea spre cazane (după ce ”marfa” a fost mărunțită în mori speciale). Toate etapele includ din nou angajați, plus scule crescătoare de entropie și generatoare de fier vechi. Treaba încă nu e gata: pietrișul respectiv arde singur ioc, ba chiar se aprinde greu, așa că trebuie injectată păcură sau gaz metan în procente semnificative. Aburul rezultat învîrte turbinele (curent în rețea), apoi, destins și ”răcorit”, ia calea unor prelungi țevi, fiindcă centralele sînt construcții masive ce nu încap decît la periferie. Pe drum temperatura ”agentului termic” scade, oricît de bine sînt izolate conductele. Marșul triumfal se încheie în ”mirificele” cartiere de blocuri unde, printre ziduri strîmbe și ferestre care nu se închid, respiră, mănîncă, procreează (și mor) ”oamenii muncii”, ”constructori ai socialismului victorios”. Numai că vaporii plimbăreți și-au cam pierdut snaga, deci trebuie ”revigorați”, altfel strălucita invenție ardelenească (caloriferul) nu dezmorțește nici măcar o ploșniță sătulă. Iarăși instalații de cartier, iartăși păcură sau gaz… la-la-la și bla-bla-bla. Peste toate rezultă mormane de cenușă (vizualizarea catastrofei: treceți pe lîngă Mintia sau Ișalnița într-o zi cu vînt).

     Punct terminus ? Frig înainte de 1989, facturi uriașe acum. Între ele ? ”SUBVENȚII” ! Adică tot românul, indiferent unde locuiește și ce arde în sobă, scotea (sau scoate și acum, nu e clar) pițule grele din jep ca să  contribuie la… încălzirea globală. Indicații de regie: să uruie excavatoarele, să duduie basculantele, să fumege coșurile ! Și, printre ”meandrele concretului” (dragi lu´ dragu´ de Ilici),  Ramba, Dabela (& restul friguricilor mai mărunței), sug ce  rămîne, uniți într-un sindicat ocult ce face de rușine însăși francmasoneria.   

 

     Cam în timp ce scriam ultimele paragrafe, hop pe sticlă și Radu Opaina, vajnicul protector al pensionarilor bucureșteni ruinați-congelați. Deși povestea lui cu interdicția închiderii caloriferelor pare o pură inepție, ea are suport material: într-un bloc ceaușist NU POȚI SĂ FACI CE VREI. Nici cu încălzirea, nici cu gunoiul, nici cu mirosul de mîncare, nici... Fiindcă, prin meschinăria calculată a construcției,  trăiești într-o intimitate sufocantă cu mulți (prea mulți) alții. Ia vedeți ce mai luptăm noi pentru ”intimitatea” internetului, în timp ce ne ”gîghilă” timpanele  gemete amoroase prin peretele din dreapta. Ba nu: de sus. Ba nu… stai că nu mă pot concentra fiindcă pe scară latră un cîine (comunitar).

 

     Repet pentru fixare: vrei să te abstragi din ”raiul” leninisto-stalinisto-etc. (perfid re-botezat CONDOMINIU ― ”tristul” nostru exilat Ovidiu ar da într-o nouă depresie observînd schimonosirea interesată a limbii materne) ? Ești un trădător, un individualist abject care suge sîngele vecinilor.

 

     Dacă banii băgaţi pînă acum în sistemul centralizat se alocau direct proprietarilor, problema era rezolvată de mult.

     Iar cazul vecinului în-Frigurat este exemplar: abia în momentul cînd fiecare răspunde, clar și măsurabil, pentru încălzirea propriei locuințe, putem vorbi de libertate (măcar) în acest domeniu (vezi titlul). Restul sînt palavre ce prelungesc agonia și existența slujbelor nerușinate.

 

     Nota bene: subiectul acestui pamflet NU sînt FIRMELE private (fie ele de instalații interioare sau cu alt specific). Corectitudinea relațiilor noastre cu ele  depinde mult și de agerimea fiecăruia. În schimb ”patronii” administrației de stat fac tot ce pot ca să  ne aibă răstigniți, mai ceva decît Spartacus pe cruce.